Oana Radu a slăbit 50 de kilograme în 5 luni

Dieta oanei radu gratis

dieta oanei radu gratis

Joi, 07 mai Ultimul update Joi, 07 maiÎnOana Radu surprindea pe toată lumea cu ambiția ei de a-și înjumătăți kilogramele. Deși ajunsese la 57 de kilograme, de laartista s-a îngrășat din nou și a ajuns la kilograme.

Atunci l-a cunoscut pe actualul ei logodnic, Cătălin, care i-a inventat o dietă cu care a reușit să slăbească 30 de kilograme în 50 de zile.

Water Fasting Eficient pentru Slabit?

În continuare este sub atenta lui supraveghere. Aflată în izolare alături de logodnicul ei, Cătălin, cel care îi este antrenor personal, dar și nutriționist, Oana Radu are ca scop ca atunci când vor ieși din carantină să fie cel puțin la fel de slabă ca încând avea 57 de kilograme.

dieta oanei radu gratis

Conștientă de faptul că în această perioadă sunt mulți care fie au mâncat pe fond emoțional, care au renunțat la dietă sau care nu au mai avut dispoziția de a face sport, Oana a mărturisit din secretele ei și din pașii pe care îi urmează pentru a avea silueta dorită.

Pentru cei care cred că am reușit printr-un stil de viață sănătos și vor să-mi urmeze exemplul, o să vă zic 5 reguli pe care, dacă le aplică, vor pierde în greutate: 1.

Oana Radu: Am ţinut un regim hiperproteicam eliminat complet din alimentaţie fructele şi carbohidraţii, plus că am luat suplimente alimentare, naturale, din plante, care ajută metabolismul şi arderile. CSÎD: Când ai început să slăbeşti şi cum au fost primele săptămâni de dietă? Oana Radu: Totul a început la sfârşitul lunii august

Schimbarea alimentației. Adică renunțarea complet la făinoasele albe, la tot ce conține grăsime sau prăjeli, la zahăr, adică dulciuri, sucuri.

Fără pic de mâncare după ora E o regulă foarte importantă pe care eu am aplicat-o și în perioada de menținere 3. Nu există cheat day.

dieta oanei radu gratis

Adică ziua în care poți mânca orice se află doar în etapa în care s-a ajuns la o greutate și se ține dietă 6 zile pe săptămână, a 7-a zi se mănâncă orice. Până nu se slăbește, nici nu trebuie adusă în discuție.

dieta oanei radu gratis

Degeaba te chinui să faci eforturi, dacă într-o zi mănânci cât ai mâncat toată săptămâna. Sportul are o mare importanță. Pentru cei mai grăsuți, în această dieta oanei radu gratis de dietă pielea se va lăsa și vor ajunge să-și opereze brațele, picioarele, pentru a înlătura surplusul de piele.

Artista a negat întotdeuna că și-a mcșorat stomacul, însă nu toată lumea a crezut-o. Acum vedet le-a împărtășit fanilor virtuali, care sunt cele trei reguli stricte pe care le-a urmat, pentru a ajunge la greutatea dorită.

Sportul ajută să ne tonifiem. Nu se asociază niciodată carbohidrații cu proteinele.

dieta oanei radu gratis

Trebuie să renunțăm la făinoase, dar dacă nu se poate, putem mânca din când în când orez sau paste din orez. Citeşte şi:.

dieta oanei radu gratis